Law Day 2014 – importanța dreptului de vot în democrația americană

30 aprilie 2014 at 20:06

LawDay_Logo_Final-low-res

În anul 1957, un avocat din Washington D.C., Charles S. Rhyne Președinte al Asociației Baroului American (ABA), a avut ideea stabilirii unei zile pentru celebrarea sistemului juridic american. Un an mai târziu, Președintele SUA Dwight D. Eisenhower a instituit Law Dayca ziua devotamentului național față de principiile statului de drept. În 1961, Congresul american a desemnat prin rezoluție comună 1 Mai ca dată oficială pentru sărbătorirea „Zilei Legii”  ABA, The Law Day 2014 Planning Guide.

Guvernarea poporului, de către popor, pentru popor”- Abraham Lincoln, este un principiu consacrat în documentele fondatoare ale acestei națiuni, de la asigurarea Declarației de Independență potrivit căreia puterile guvernelor derivă din consimțământul celor guvernați, la primele cuvinte din Preambulul Constituției Statelor Unite: „Noi, Poporul” – ABA, Law Day 2014.

În apropierea aniversării a 50 de ani de la adoptarea Civil Rights Act (1964) și Voting Rights Act (1965), evenimentele ABA dedicate acestei zile vor sublinia importanța dreptului de vot în democrația americană” – ABA News, Law Day 2014 focuses on the importance of voting rights.

Referitor la ultima lege, Președintele SUA Lyndon B. Johnson a remarcat: „fiecare cetățean american trebuie să aibă un drept egal de vot. Nu există nici un motiv care poate scuza negarea acestui drept. Nu avem obligație mai mare decât aceea de a asigura acest drept” – ABA Journal, Law Day 2014 emphasizes the importance of the right to vote.

Tema „Law Day 2014– „democrația americană și statul de drept: de ce fiecare vot contează” invită fiecare american să reflecteze asupra importanței dreptului cetățeanului de a alege și asupra provocărilor cu care încă se confruntă în garantarea posibilității tuturor americanilor de a participa la democrație” – ABA, The Law Day 2014 Planning Guide.

Un raport recent al Comitetului Permanent ABA privind Legea Electorală a semnalat numeroase cazuri în care alegătorii au format cozi lungi de așteptare la urne în perioada alegerilor prezidențiale din 2012. „Întârzierile excesive au fost cauzate de planificarea slabă, lipsa de opțiuni alternative de vot și mașini de vot, și defecțiuni tehnice. Factorii suplimentari au constat în buletine de vot lungi și ample, schimbări bruște ale legilor electorale și lipsuri în ceea ce privește instruirea operatorilor de sondaje” – ABA Journal, Law Day 2014 emphasizes the importance of the right to vote.

Asociația Baroului American a adoptat politici care abordează problemele exercitării dreptului de vot și posibilele soluții pentru întârzierile procesului de votare” ABA News, Law Day 2014 focuses on the importance of voting rights.

Dreptul de vot reprezintă chiar temelia guvernării de către popor. Din acest motiv, tema centrală a istoriei juridice și civice americane a reprezentat-o lupta pentru stabilirea și protejarea dreptului fiecărui cetățean de a vota”  – ABA, Law Day 2014.

Participarea electoratului la alegeri libere și corecte, consolidează legitimitatea statului de drept” – ABA Journal, Law Day 2014 emphasizes the importance of the right to vote.